Computer Tomograf - Valcea Investigatii CT - Centrul Medical Neolife Valcea
Computerul Tomograf (CT)
Tomografia computerizată (CT) este o metodă precisă și nedureroasă de investigație imagistică care utilizează razele X pentru a obține imagini detaliate ale organelor interne.
Prin utilizarea unui software avansat, imaginile obținute pot fi recombinate, pentru a obține o reprezentare tridimensională a organelor, sistemului vascular, a articulațiilor și a coloanei vertebrale, permițând analiza anatomică și funcțională completă.
Aparatul CT este optimizat pentru a emite o cantitate minimă de radiații X, asigurând în același timp obținerea maximă de informații.
Pentru unele tipuri de examinări CT, pacientul trebuie să se pregătească în prealabil prin administrarea orală sau prin injectarea intravenoasă a unui agent de contrast, în vederea unui diagnostic corect și complet al afecțiunilor investigate.
În mod obișnuit, o scanare CT durează aproximativ 15-20 de minute. Examinările CT sunt restricționate pentru femeile însărcinate în primele trei luni, cu excepția cazurilor în care viața mamei depinde de efectuarea unui CT (de exemplu, în cazul ruperii unui anevrism cerebral).
Descarca Pregatire pentru examinarea CT si Declaratia de Acord